Sah-Namé [antikvár]

Cuvínt inainte In anii de ínceput ai domniei lui Mahmud Ibn Sabukteghin (998— 1030), sultanul Persiei din vestita dinastie a Gaznavizilor, un poet din Tus, pe numele sáu Abul Kasim Mansur, veni la curíea impáráteascá din Gazna sa-si spuná pásurile, sá-si caute dreptatea dar mai ales, pare-se, sa-si afle in lumea de jaimá a literelor locul cuvenit taleniului sáu. Cáláiorul avea o virstá destul de coaptá cind isi párásise casa pentru marea aventura a viefii lui. Náscut dupá 932, trebuie sá fi fost om de peste §aizeci de ani, dar el se socotea incá destul de tinár pentru a incepe o opera covirsitoare prin exigenfe si intindere. Fecior al lui Maulana Ahmed din Sadab, el primise o educatie aleasá prin grija tatálui sáu care era un om inlesnit. Cunostea, ín afara persanei natale, limba arabá si pahlavi. Din anii uceniciei, in care invátase sá iubeascá vechile serieri si mai cu seamá versu-rile, ii rámasese dorinfa de a sávírsi o opera de mare jolos pentru semenii sái. Singurul lui mestesug era acéla de poet, adevörata lui chemare, dar el Voia sá infáptuiascá mai mult si mai putin ín acelasi iimp: sá construiascá un dig de piatrá care sá asigure buna irigare a paminturilor din regiunea lui. Stim prea putine despre tineretea poetului nostru. Primele sale inde-letniciri literare au pornit de la bogata zestre a traditiilor epice, deosebit de vii ín Persia chiar dupá cíteva secole de la pátrunderea Islamului. Asprelor interdictii ale légii lui Mahomed, care nu putea cultiva amintirea unor erői « inchinátori ai focului», persanii le-au rezistat cu o tenacitate pildui-toare ín istoria culturii mondiale. Si astfel, ca pentru orice tinár poet, ucenicia lui incepea cu baladele populare, legendele, vechile istorisiri trans-mise de generatii. Aceste traditii, care povesteau despre sahi intelepfi íncon-jurati de filozofi si artisti, de rázboinici viteji, de domnife frumoase, de ctitorii oraselor si palatelor strálucitoare, din care se pástrau atitea ürme, dobindiserá o Jaimá ce strábátuse dincolo de hotarele lumii persane. Cártu-rarul armean Moise din Choren le amintea in cronica sa incá din secolul al V-lea e.n. Spre sfirsitul veacului urmátor, cind vechea Persie isi tráia ultimele decenii de glorie sub sahii dinastiei Sasanizilor, Khosro I Anu-sirvan (531—519) porunci ca legendele ce cuprindeau cea mai pretioasá mostenire a poporului sá fie adunate de pretutindeni, notate in frumosi codici si pástrate in biblioteca palatului ímpárátesc. Aceastá infeleaptá másurá luatá de un suveran remarcabil nu numai prin luptele sale pentru marirea §i intárirea politicá a Persiei, dar si prin aplicarea unui nou sistem